Știri energie

Exportul de gaze al Romaniei este blocat de rusi si de bulgari

13 martie 2014

Exportul de gaze al Romaniei este blocat de rusi si de bulgari

Ruşii au exclusivitate de transport gaze pe două dintre conductele ce tranzitează România, dinspre Ucraina spre Bulgaria şi Sudul Europei. Ei nu acceptă pe altcineva care să injecteze gaze în această conductă. A treia conductă este rezervată de bulgari, cu care se duc negocieri pentru a mai ceda din capacitate

Teoretic, România ar putea să exporte o mare cantitate de gaze către sudul Europei, practic, nu poate, pentru că cele trei conducte ce tranzitează Dobrogea, pe ruta Isaccea – Negru Vodă, au capacitatea rezervată pe ani înainte de state străine. Mai precis, de companii deţinute de state străine.

Potrivit explicaţiilor date de şeful Trangaz, Petru Văduva, nicio altă firmă nu poate exporta gaze pe cele trei conducte până cel mai devreme peste doi ani.

„Pe tranzit 1 (conducta 1) avem contract exclusiv de rezervare de capacitate cu Bulgargaz, până la sfârşitul lui 2016, pe tranzit 2, cu Gazprom, până la sfârşitul lui 2015, iar, pe tranzit 3, tot cu Gazprom, până la sfârşiul lui 2023. Cu bulgarii negociem să permită şi accesul altor companii la conductă, cu ruşii nu se poate rezolva nimic. Refuză oricare alt acces, e dreptul lor”, arată Văduva.

Contractele de rezervare de capacitate au fost negociate înainte de intrarea României în UE. În 2011, România, la presiunile UE ce ameninţa cu infrigement dacă nu deschidem livrările de gaze de pe cele trei conducte şi altor firme, anunţa că va denunţa înţelegerile cu ruşii şi că va organiza noi licitaţii pe rezervare de capacitate. Nimic nu s-a întâmplat însă. Potrivit directorului Transgaz, denunţarea contractelor cu ruşii ar fi produs pagube foarte mari României şi, în plus, ruşii plătesc o sumă „importantă” pentru tranzit, cuantumul acesteia constituind secret comercial.

Potrivit economica.net, construcţia conductelor ce transportă gazul rusesc către sudul Europei, Bulgaria, Grecia, Turcia, Macedonia a început în 1976, s-a terminat în 1996, şi a fost plătită de ruşi în gaz. România le-a construit, pe cheletuiala sa, şi, în contul lucrărilor, a primit gaz. Diametrul conductelor ce intră în ţară la Isaccea-Tulcea şi ies pe la Negru Vodă-Constanţa este între 1 şi 1,2 metri. Lungimea lor totală este de 550 de kilometri. Capacitatea lor totală este de 28 de miliarde de metri cubi. Conductele dobrogene nu fac parte din Sistemul Naţional de Transport de gaze al Transgaz, deşi compania încasează sumele pentru tranzit.


Sursa: www.energyworld.ro
Scris de Emilia Damian // 13.03.2014
Înapoi la știri